Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat marți, pe pagina sa de internet o versiune actualizată la zi a Codului fiscal și a normelor sale de aplicare, ce conține și adnotări cu toate ordinele – emise de ANAF și Ministerul Finanțelor Publice (MFP) până la 16 martie 2018 – pentru aplicarea prevederilor fiscale. Cea mai recentă variantă a Codului fiscal, actualizată cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2018, poate fi consultată în fişierul anexat acestui articol sau direct pe site-ul ANAF.
Actul normativ actualizat prin mijloace informatice de către Fisc este însoţit de normele metodologice de aplicare ale acestuia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 şi actualizate ultima dată în luna aprilie 2017, odată cu apariţia HG nr. 284/2017. Totodată, în varianta actualizată la zi de pe site-ul instituţiei, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este adnotată cu toate ordinele pentru aplicarea sa, ce au fost emise de ANAF și MFP până la data de 16 martie 2018. Noul Cod fiscal a fost publicat în Monitorul Oficial în septembrie 2015 şi a intrat în vigoare la începutul anului 2016. Descarcă gratuit documentul de aici: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_03042018.htm