Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, instituție de cultură ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, organizează marți, 21 decembrie, de la ora 11.30, festivitatea de premiere a câștigătorilor Sesiunii de Comunicări Științifice „Vasile Voiculescu”.
Festivitatea va avea loc în amfiteatrul Colegiului „B.P. Hasdeu”, şi nu la Biblioteca
judeţeană.
Manifestarea, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, este dedicată elevilor buzoieni și vine să încheie activitățile organizate în cadrul Zilelor Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău de anul acesta. La fel ca în anii precedenți, colaboratorul de bază în cadrul acestui proiect a fost profesorul Iulia Lazăr, de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, cea care s-a implicat în organizarea fiecărei ediții.
În premieră, anul acesta, pe lângă secțiunea de referate și comunicări, manifestarea a avut și o a doua secțiune, dedicată creațiilor plastice inspirate din opera lui Vasile Voiculescu.
La cea de a XVII-a ediție a Sesiunii de Comunicări Științifice „Vasile Voiculescu” au participat 22 de elevi de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” și Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Nehoiu.
Juriul concursului a fost format din prof. dr. Valentin Biro – inspector de Limba și Literatura Română la Inspectoratul Școlar Județean Buzău, prof. Mariana Călin – Liceul Agricol, prof. Adina Ionescu – Liceul Tehnic (secțiunea de referate și comunicări), prof. Alexandra Mihai și prof. Ana Necula, ambele de la Colegiul Pedagogic „Spiru Haret” (secțiunea creații plastice).
Premiile la Sesiunea de Comunicări Științifice „Vasile Voiculescu” constau în bani, cărți, dulciuri și diplome. La festivitatea de premiere va fi prezent și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, cel care va înmâna premiile concurenților.
Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău,
manager Sorin BURLACU