Număr record de oferte pentru Autostrada Buzău-Focșani. Este vorba despre 28 de oferte, care au fost depuse de firme de construcții ori asocieri de firme pentru construcția celui de-al doilea tronson al autostrăzii A7, de la Buzău la Focșani. Acesta este împărțit în 4 loturi, pentru fiecare dintre ele fiind interesate între 5 și 8 constructori, care se vor bate să obțină contractul.
Pentru tronsoanele 1 și 4 termenul de executie este 20 luni, iar pentru 2 și 3, 26 luni. Construcția celor 4 tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focșani este finanțată prin Programul Național de Reziliență și Redresare, la o valoare estimată de 5,29 miliarde de lei (fără TVA).
Constructorii sunt, atât din România, cât și din străinătate – Turcia, Italia, Spania și Grecia. De menționat că Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor din România, a depus ofertă pentru toate cele 4 loturi ale autostrăzii într-o asociere: 3 firme ale lui și firma Intertranscom din Buhuși, deținută de Ioan Teslaru.