România trebuie să își asume rolul de a deveni un hub regional care să asigure stabilitatea și dezvoltarea în Estul Europei și zona Mării Negre. Iar primul pas în acest proces este participarea activă la reconstrucția Ucrainei.
În discuțiile pe care le-am avut astăzi cu domnul Oleksandr Kornienko, prim adjunct al Președintelui Radei Supreme a Ucrainei, am subliniat dorința ca țara noastră să concentreze resurse financiare europene și internaționale pentru a sprijini procesul de reconstrucție a Ucrainei. Pe lângă multe alte aspecte care țin de dezvoltarea conexiunilor de transport cu Europa, cred că este necesară instalarea rapidă în Ucraina a unei echipe comerciale, economice și umanitare care să faciliteze procesul de reconstrucție, dar și de facilități fiscale pentru companiile românești și autoritățile locale care vor dori să investească acolo.
Dincolo de aceste aspecte, am participat alături de domnul Kornienko la inaugurarea expoziției fotoreporterului ucrainean Max Levin, ucis cu brutalitate de ruși în timp ce își făcea meseria. Fotografiile sale arată față crudă a unei invazii militare nejustificate și neprovocate, care a schimbat radical viețile unor oameni nevinovați și care a provocat cea mai gravă criză umanitară și de securitate din ultimele decenii.
Mulțumesc mult și pentru desenul primit de la copiii ucraineni. Există speranță!
Marcel Ciolacu