Teren donat pentru construcția unui Spital Municipal, la Buzău!

de Stiri Buzau Media

 

 

 

Ajutor nesperat primit de Primăria Buzău din partea Fundației Umanitare Agrinvest. Fundația, care are ca obiect de activitate asistența spitalicească, s-a angajat să doneze municipalității terenul necesar construcției unui Spital Municipal, a cărui suprafață este de peste 24.000 metri pătrați, adică 2,4 hectare, și care se află la ieșirea din oraș, spre Ploiești. 

Planul Primăriei Buzău nu vizează însă doar construirea unui Spital Muncipal, ci și a unui complex de locuințe pentru personalul medical care va alege să profeseze la Buzău, precum și a unui centru pentru bătrâni, cu toate facilitățile aferente. 

Înițial, muncipalitatea buzoiană alesese ca locație pentru viitorul Spital Muncipal un teren aflat la ieșirea spre Vernești, însă, în urma studiilor efectuate, aceasta s-a dovedit nepotrivită. 

Pentru început, Primăria Buzău dorește preluarea Spitalului CFR, care aparține, în acest moment, Ministerului Transporturilor. Deja ministrul Sorin Grindeanu și-a dat acceptul pentru preluarea unității medicale, Consiliul Municipal Buzău urmând a adopta, o hotărâre prin care va parafa această mutare.