Primăria comunei Pârscov – INVITAȚIE

de Stiri Buzau Media

 

 

Stimați locuitori ai comunei, vă invităm să ne fiți alături la evenimentul de excepție ce se va derula duminică, 25 septembrie, începând cu orele 14:00, în incinta căminului cultural „Vasile Voiculescu”.
Mai precis, Parohia Lunca Frumoasă, în parteneriat primăria Pârscov, cu Școala Gimnazială „Vasile Voiculescu”, dar și cu restul parohiilor din Comuna Pârscov, Buzău și implicit cu Protoieria Pătârlagele, au onoarea să vă prezinte  evenimentul cultural denumit generic „Satul românesc între tradiție, speranță și supraviețuire”.
Evenimentul este programat să se deruleze după participarea la slujba Sfintei Liturghii în cadrul bisericii parohiale ce poartă hramul „Sfântul Nicolae” din satul Lunca Frumoasă, în cuprinsul acestuia regăsindu-se numeroase momente speciale, dar și prelegeri rostite din suflet de o serie întreagă de personalități locale și zonale, recunoscute pentru prețuirea pe care o au pentru satul tradițional românesc!
Vă așteptăm în număr cât mai mare!

 

 

 

 

 

Știri despre: