Dragi buzoieni, Datorită campaniei duse de unii, împotriva consumului de legume românești din piețele buzoiene, în ultima săptămână m-am documentat și am discutat cu specialiștii din domeniul fitosanitar și al siguranței alimentelor. Am fost astăzi în Piața Centrală și am constatat din spusele producătorilor și comercianților, că au scăzut mult, în ultimul timp, vânzările de legume românești. În urma controalelor dispuse de Ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, controale care au avut loc atât la producători, pe câmp și în solarii, dar și la distribuitori, inclusiv în piețe și supermarketuri, toate testele de laborator au arătat că legumele sunt bune pentru consum. Analizele s-au făcut în laboratoare acreditate și nu lasă nici o urmă de îndoială asupra calității produselor. Unii au arătat spre Primărie, spunând că ar trebui făcute teste rapide, dar aceste teste sunt doar orientative, nerecunoscute de lege și se fac de obicei doar pentru nitriți și nitrați. Pesticidele sunt de ordinul sutelor și nu pot fi detectate decât în laboratoare acreditate, bine dotate și cu specialiști bine pregătiți. Nicăieri în lume nu se fac teste rapide și analize recunoscute legal, de către Primării sau alte entități, în afara instituțiilor nominalizate prin lege. În România sunt două instituții cu răspunderi legale în domeniul siguranței alimentelor: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Națională Fitosanitară, care sunt reprezentate în fiecare reședință de județ. Probabil, pentru o funcționare mai eficientă, ar trebui ca aceste autorități să fie comasate și să se înmulțească numărul de laboratoare acreditate, care să verifice mai des toate alimentele care se pun în vânzare, ținându-se cont de trasabilitatea fiecărui produs în parte. Dar până atunci, dragi buzoieni, vă invit să consumăm produsele românești și produsele de la Buzău, pentru că sunt bune și ne fac mai sănătoși!