Buzoieni, premiați de Primărie pentru idei de reciclare

de Stiri Buzau Media
??

Cele mai bune idei care vor ajuta autoritățile din Buzău să transforme muncipiul într-un centru național al economiei circulare au fost premiate de Primărie. Dintre cele 40 de proiecte civice propuse de buzoieni, 17 au vizat reciclarea și au fost selectate de către un juriu al Primăriei Buzău. Clasamentul final a fost stabilit în urma voturilor buzoienilor.

În final trei idei de reciclare au fost declarate câștigătoare, în urma voturilor primite de la cetățenii orașului. Marele câștigător al concursului de proiecte a fost David Andrei Noapteș, un elev în vârstă de 14 ani, de la Colegiul Pedagogic din Buzău. Proiectul său vizează implicarea elevilor în gestionarea mai eficientă a deșeurilor, propunând achiziția de dispozitive smart de reciclare în școli pentru sticlă, plastic, carton și aluminiu, care vor fi interconectate cu o aplicație pe telefon, unde pentru fiecare obiect reciclat se vor acumula puncte. Periodic, elevii care acumulează cele mai multe puncte ar urma să fie premiați de Primărie.

Locul 2 a revenit Oanei Mihai, care propune crearea la Buzău a unui un nou circuit pentru reutilizarea bunurilor ce nu ne mai sunt necesare, în folosul semenilor mai sărmani.

Al treilea proiect câștigător aparține jurnalistei Mirela Mihaiu și se numește ,,Reducem risipa alimentară, hrănim oameni”. Ideea acestui proiect vizează distribuirea alimentelor rămase pe tarabele piețelor către centrele sociale, în funcție de nevoi și solicitări.

Toți ceilalți finaliști ai concursului de proiecte civice au fost răsplătiți cu diplome de merit pentru implicare civică. Cele trei idei câștigătoare ale vor primi finanțare și vor fi puse în practică de către Primăria Buzău.