Duminică, 16 octombrie 2023, a avut loc evenimentul “Pink Out Sunday”, organizat de voluntarii Interact Buzău, pentru a marca luna dedicată luptei împotriva cancerului la sân, luna octombrie.
Acțiunile desfășurate în cadrul evenimentului, au avut loc în patru locații din municipiul Buzău: Parcul Iazul Morilor, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Parcul Crâng și Piața Dacia, unde voluntarii au împărțit 500 trandafiri roz, dar și pliante cu informații despre conștientizarea pericolului cancerului de sân, metode de prevenție și forme de depistare precoce etc.
Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân, marcată în octombrie, aduce în atenție cancerul mamar, patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au nici un factor se risc. Cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani. Conform statisticilor, aproximativ 11.43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa, apar la femei cu vârsta sub 44 de ani; 54% apar la vârsta de 45- 69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă.
Interact Buzău este una dintre cele mai active organizații non-guvernamentale și non-profit din județ, ramură junioară a Rotary Club, fiind constituită din tineri elevi care, prin
activitățile organizate, urmăresc promovarea valorilor non-formale în comunitatea buzoiană. Membrii Interact și-au propus ca, printre alte evenimente în premieră, să repete acțiunile de informare a cetățenilor cu privire la bolile cu rată mare de incidență, cu scopul de a le preveni.
Echipa Interact Buzău vă anunță că va continua seria evenimentelor destinate comunității locale atât prin continuarea proiectelor de tradiție și de succes, dar și cu altele noi, care vor avea impact asupra dezvoltării personale a tinerilor buzoieni.