Această zi este un moment în care este nevoie să reamintim și să sărbătorim drepturile copiilor, pentru a avea șansa la o lume mai bună. Copiii au dreptul să fie respectați, să le fie protejată sănătatea, demnitatea, să fie feriți de discriminare și marginalizare.
Evenimentul organizat de voluntarii clubului Interact Buzău s-a desfășurat în mai multe locații din municipiu: Parcul Crâng, Parcul Marghiloman, Parcul Tineretului, Bisericuța Copiilor, Platoul Dacia, Iazul Morilor și Micro 3. S-au împărțit baloane albastre, culoarea simbol a aceste sărbători, flyere cu informații despre principalele drepturi ale celor mici și, mai presus de toate, zâmbete copiilor din respectivele locații.
Scopul acestui proiect a fost acela de a informa atât copiii, cât și părinții acestora despre drepturile copilului adoptate prin Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, precum: dreptul de a avea o familie, de a-și cunoaște părinții, a avea un adăpost, a fi protejați împotriva violenței de orice fel etc. Este esențial pentru o dezvoltare și creștere armonioasă a copiilor să fie respectate aceste drepturi, deoarece ei sunt viitorul întregii comunități.
Interact Buzău, ramură junioară a Rotary Club, este o organizație non-guvernamentală la nivelul județului constituită din tineri liceeni care urmăresc promovarea valorilor noii generații și organizarea evenimentelor cu scop caritabil.
Promisiunea voluntarilor din clubul Interact Buzău este aceea că va continua să deruleze proiecte destinate comunității locale, în special a tinerilor, a formării acestora în spiritul valorilor sociale.