Mii de spectatori, la ediția din acest an, a Festivalului “Buzău / Iubește / Teatru”!

de Stiri Buzau Media

Succes răsunător a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului “Buzău / Iubește / Teatru”, eveniment găzduit de Teatrul „George Ciprian” din Buzău și care s-a încheiat sâmbătă, 1 iunie. Potrivit organizatorilor, spectacolele de pe parcursul festivalului au atras în sălile de teatru peste 2.000 de spectatori.

În cadrul evenimentului, buzoienii avut ocazia să se bucure de numeroase spectacole aduse de teatre din București și din țară, de la comedii, la drame, puse în scenă cu măiestrie de cei mai talentați actori și regizori. La finalul festivalului, au fost înmânate cinci premii, trei dintre ele fiind câștigate de Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, unul de Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești și unul de Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe .

Pe 1 iunie, în ultima zi a Festivalului “Buzău / Iubește / Teatru”, Teatrul „George Ciprian” a sărbătorit împreună cu toți copiii, din Buzău, Ziua Copilului. Evenimentul a inclus spectacolul „În față la O12”, în sala de spectacol „Paul Ioachim”, precum și trei reprezentații ale spectacolului de magie „Magitot”, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din municipiu.