COD GALBEN!

de Stiri Buzau Media

Intervalul: 21 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 23:00
Zonele afectate: conform textului și hărții
Fenomene: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei, Munteniei și a zonei
montane, precum și în Dobrogea continentală vor fi perioade cu
instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu
caracter torențial, intensificări ale vântului și pe arii restrânse
vijelii (rafale de 50…70 km/h), grindină și descărcări electrice. În
intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi
de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.