Restricțiile impuse în Spitalul Judeţean de Urgență Buzău, din cauza Covid se vor menține pentru încă o săptămână, ca urmare a creşterii alarmate a numărului pacienților internați în unitatea medicală, care s-au infectat cu Sars-Cov2.
Astfel, și în săptămâna următoare, accesul în Spitalul Județean Buzău se va face doar în intervalul orar 10.00-12.00, timp de 15 minute, iar vizitatorii sunt obligați să poarte mască și halat.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, în unitatea medicală sunt internați, în prezent, 23 de bolnavi cu Covid, dintre care 20 sunt adulți, iar 3 copii. Cel mai mic pacient este un bebeluș de numai o lună, iar cel mai vârstnic are 92 de ani. Bolnavii cu SARS-CoV-2 au fost repartizați în mai multe secții ale spitalului, în funcție de vârstă și gravitatea cazurilor. Adulții sunt îngrijiți în secții de Boli Infecțioase, dar și la Medicină Internă, Ortopedie și Chirurgie, iar copiii, într-un izolator al secției de Pediatrie. Toți acești pacienți sunt atent monitorizați de personalul medical.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în săptămâna 22 – 28 iulie, numărul cazurilor de Covid raportate la nivel național a avut o creștere de 71% faţă de săptămâna precedentă.

