Buzoienii pot consuma cu încredere legumele și fructele scoase la vânzare în piețele din județ. Cel puțin acesta este anunțul reprezentanților Direcției Fotosanitare Buzău, în urma controalelor derulate în acest an.
Inspectorii fitosanitari au vizat în special fructele, legumele și verdețurile, predispuse la a fi contaminate cu pesticide. Ei au prelevat, din piețele din județ, zeci de probe, atât de la legume, cât și la fructe precum cireșe, căpșune sau pepeni. Din cele 93 de probe planificate a fi analizate pe parcursul acestui an, specialiștii fitosanitari buzoieni au prelevat, până cum, aproximativ 75 de probe. Dintre aceste 67 au fost deja analizate 67, iar rezultatele sunt cât se poate de încurajatoare. Deocamdată, toate probele analizate au arătat că fructele și legumele comercializate în piețe pot fi consumate fără probleme.
În acest an, Direcția Fotosanitară Buzău a planificat un număr mai mare de controale, în condițiile în care în anii trecuți au izbucni mai multe scandaluri legate de legumele și fructele pline de pesticide.