Una caldă, alta rece. Așa se poate spune despre partidele pe care le vor susține cele două echipe buzoiene calificate în faza play-off-ului Cupei României. În urma tragerii la sorți a meciurilor din această fază a competiției, efectuată de Federația Română de Fotbal, marți, 20 august, Metalul Buzău va întâlni, pe teren propriu, pe Universitatea Cluj, în timp ce Gloria Buzău va juca, în deplasare, cu CS Afumați.
Aflată în urna B, alături de majoritatea echipelor de liga a 2-a, Metalul a primit un adversar extrem de redutabil, clujenii având un start de sezon excelent în prima ligă. De cealaltă parte, Gloria Buzău, plasată în urna A, a echipelor din Super Ligă, întâlnește o echipă oarecum accesibilă, ilfovenii find nou promovați în liga secundă.
Meciurile din faza play-off-ului Cupei României se vor disputa în jurul datei de 28 august 2024, într-o singură manșă, eliminatorie. Echipele câștigătoare se vor califica în faza grupelor, unde vor intra și celelalte 8 formații din prima ligă.