Impozitele și taxele locale, din municipiul Buzău, pentru 2025, vor fi
indexate cu rata inflației, de 10,4%, însă măsura a fost amânată din
cauza unei erori grave a Direcției Economice. Greșeala, adusă în
atenția Consiliului Local Municipal Buzău, în cea mai recent ședință,
vizează faptul că, timp de 12 ani, cetățenii ar fi plătit o valoare
mult mai mare, decât cea prevăzută în Codul Fiscal, pentru unele taxe.
Este vorba, atât despre taxa de avizare a certificatului de urbanism,
cât și cea pentru amplasarea chioșcurilor în municipiu.
Mai précis, deși legea spune că taxa de avizare a certificatului de
urbanism ar fi trebuit să fie de maxim 15 lei, buzoienii ar fi trebuit
să achite 20 de lei. De asemenea, prin noua indexare, taxa pentru
amplasarea de chioșcuri, containere, cabine, afișaj firme și reclame
ar fi fost de 11 lei/mp, în timp ce legea prevede un maxim de 8
lei/mp.
În situația în care erorile Direcției Economice privind achitarea unor
taxe mai mari decât prevede legea se dovedesc reale, atunci buzoienii
care le-au plătit, în decursul anilor, trebuie să-și primească înapoi
banii plătiți în plus. Potrivit legii, taxele și impozitele locale se
indexează anual de către consiliile locale, ţinând cont de rata
inflaţiei pentru anul fiscal anterior.