Buzoienii care și-au propus să profite de zilele libere din perioada
sărbătorilor de iarnă, pentru a vizita muzeele din județ, trebuie să
știe că aceste vor avea un program special la finalul lunii decembrie,
dar și în primele zile din 2025.
Potrivit reprezentanților Muzeului Județean Buzău, toate sediile
Muzeului de Arheologie, Istorie și Artă Buzău, atât sediul central,
cât și Muzeul Chihlimbarului de la Colți, Muzeul de Etnografie
„Vergu-Mănăilă”, Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” și Casa Memorială
„Vasile Voiculescu”, din Pârscov, vor fi închise publicului în
perioada 24-27 decembrie, dar și în perioada 30 decembrie 2024 – 7
ianuarie 2025.
Toate aceste muzee vor putea fi, însă, vizitate de buzoieni, pe 28 și
29 decembrie. Cei care vor ajunge la muzeu, în aceste două zile,
trebuie să știe, totuși, că nu vor avea la dispoziție ghizi, care să-i
îndrume ori care să le ofere explicații.