Continuă lucrările de reabilitare a sediului Prefecturii Buzău!

de Stiri Buzau Media

Lucrările de renovare și modernizare a clădirii Prefecturii Buzău
continuă în ritm alert. Potrivit reprezentanților instituției, stadiul
fizic al lucrărilor de reabilitare a depășit déjà 20%.

Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea a două corpuri de
clădire, cu o suprafață totală de 5.000 metri pătrați, investiția
ridicându-se la 3 milioane de euro, bani finanțați prin Planul
Național de Redresare și Reziliență. În cadrul proiectului menit să
aducă la standarde moderne cele două corpuri ale sediului Prefecturii,
vor fi executate lucrări de reabilitare termică, dar și de montare a
unor sisteme alternative de producere a energiei electrice. Conform
contractului, lucrările ar trebui finalizate până la finalul lunii
iunie 2026.

Responsabilii Prefecturii Buzău precizează că lucrările de
reabilitare, modernizare și eficientizare energetică se efectuează cu
asigurarea continuității
activităților instituției, fără relocări de personal.

Clădirea Palatului Administrativ din municipiul Buzău, așa cum se
numea inițial imobilul, a fost construită în perioada 1968-1970. În
prezent, în afară de Prefectură, clădirea mai găzduiește alte 7
instituții publice deconcentrate.