Din vara acestui an, municipiul Buzău nu va mai fi la fel de
aglomerat, cel puțin pe marile sale artere. Este vestea bună dată
recent de către oficialii Companiei Naționale de Autostrăzi și
Infrastructură Rutieră, care precizează că, din luna iunie, orașul va
putea fi ocolit de către șoferii care alec să circule pe Autostrada
Moldovei.
Acest lucru va fi posibil în contextul în care compania UMB, a lui
Dorinel Umbrărescu, s-a angajat să finalizeze în prima lună a verii,
atât podul de pe autostradă, de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, cât
și restul din lotul 1 Buzău- Focșani, adică porțiunea de șosea de mare
viteză dintre Buzău și Vadu Pașii. De asemenea, turcii de la Nurol,
care lucrează tronsonul 3 al autostrăzii Ploiești – Buzău, au dat
asigurări că vor finaliza și ei, în același timp, legătura dintre
autostradă și Drumul Național E85. Astfel, șoferii nu vor mai fi
nevoiți să intre în municipiul Buzău, având posibilitatea de a ocoli
orașul, pe șoseaua ocolitoare care se va forma.
Reprezentanții CNAIR mai anunță că, deși se află în întârziere, Nurol
și-a propus să finalizeze lotul 3 al autostrăzii Ploiești – Buzău,
dintre Pietroasele și municipiul Buzău, în această toamnă. Aceasta
înseamnă că, din acel moment, șoferii vor putea parcurge distanța
dinre București și Focșani, doar pe autostradă.