În curând, și proprietarii de mașini, din municipiul Buzău, care
locuiesc la case, vor plăti pentru locul de parcare, ca și cei de la
bloc.
Este anunțul primarului Constantin Toma, care precizează că
administrația locală va elabora un nou regulament al parcărilor, ce va
include și amenajarea locurilor de parcare în cartierele de case.
Prima arteră a orașului unde vor fi trasate locuri de parcare de
reședinţă pentru riverani va fi strada Victoriei.
Așa cum se întâmplă acum în cazul proprietarilor de mașini de la
bloc, și cei de la case vor beneficia de un loc de parcare de
reședință, după ora 16.30, contra unei taxe de 120 de lei pe an. Doar
în cazul în care doi proprietari doresc același loc de parcare se va
organiza o licitație, caz în care câștigătorul va achita o taxă mai
mare.
Amenajarea unor astfel de locuri de parcare rezidențiale ar rezolva o
mare parte din nemulțumirile buzoienilor care locuiesc la case și nu
au unde să-și parcheze mașina din cauza vecinilor. De asemenea, taxele
încasate de Primărie din închirierea acestor locuri de parcare vor
aduce noi venituri la bugetul local.