Încălzirea vremii poluează aerul respirat de buzoieni!

de Stiri Buzau Media

Încălzirea vremii amplifică gradul de poluare a aerului pe care
buzoieni. Cel puțin asta indică stațiile de monitorizare a aerului,
amplasate de Agenția pentru Protecția Mediului în zona centrală a
municipiului Buzău și în Râmnicu Sărat.

Potrivit datelor înregistrate de aceste aparate, atât vineri, cât și
sâmbătă și duminică, adică în weekend, când mulți buzoieni au fost
îmbiați la plimbare de vremea frumoasă, indicele privind calitatea
aerului a ajuns la nivelul 4, ceea ce înseamnă “rău”. O depășire
semnificativă a parametrilor analizați a fost în cazul ozonului de la
nivelul solului, un poluant care rezultă din reacțiile chimice ale
altor poluanți, sub acțiunea razelor solare.

Potrivit specialiștilor APM Buzău, depășiri ale valorilor acestui
indicator sunt consemnate în special în zilele călduroase, fără
precipitații, pe fondul existenței altor poluanți, cum fi gazele de
eșapament, arderile industriale sau a deșeurilor și chiar fumul de
țigară. De asemenea, un alt factor important de poluare a aerului în
zilele călduroase și aride este praful, cu care buzoienii, în special
cei din cartierele mărginașe, se confruntă ori de câte ori vântul bate
cu putere.