Azi a avut loc Conferința de Presă pentru premiera spectacolului Te vreau, de Sebastian Castro, o producție Teatrul George Ciprian!

de Stiri Buzau Media

Azi a avut loc Conferința de Presă pentru premiera spectacolului Te vreau, de Sebastian Castro, o producție Teatrul George Ciprian!

Regia îi aparține lui Paul Chiribuță, professor universitar, actor și regizor.
Scenografia este semnată de Andrada Chiriac iar din distribuție fac parte actorii: Lucian Ghimiși, Silviu Biriș, Gavril Pătru/Cosmin Pană, Alexandra Sălceanu, Gabriela Porumbacu și Andreea Telehoi.

𝐆𝐢𝐧𝐚 𝐂𝐡𝐢𝐯𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐦𝐚𝐧𝐚𝐠𝐞𝐫 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 „𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐂𝐢𝐩𝐫𝐢𝐚𝐧”: „ Eu cu Paul (n.r. Paul Chiribuță) am avut nişte discuţii de vreo doi ani. Nu găsisem textul pe care să îl punem în scenă şi să îi dăm viaţa. (…) Găsisem un alt text, însă în urma discuţiei cu Paul am decis că acesta (n.r. Te vreau) este cel mai bun pentru Buzău. Te vreau, de Sebastien Castro.

𝐏𝐚𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭̦𝐚̆, 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐳𝐨𝐫: „Sunt bucuros și emoţionat că după o lungă perioadă de timp mă reîntorc în acest teatru care îmi este foarte drag! Sunt foarte curios cum va primi publicul acest spectacol. Este o comedie spumoasă care acum 4 ani a câştigat premiul Moliere, în Franţa, pentru cea mai bună comedie a anului. Este un autor tânăr, de comedie, Sebastian Castro, din noua generaţie de autori de bulevard, de vodevil, de comedie în ultimă instanţă. Sper că această premieră pe ţara să fie una de bun augur şi să aducă publicul în sală. Este o încercare atât pentru actori, pentru că oricât ar părea de curios, dincolo de valoarea teatrală, valoarea intrinsecă a spectacolului este foarte mare. Solicită foarte mult. Comedia este, poate, cel mai greu lucru din teatru. Şi atunci, trebuie măsuri exacte şi un angajament 300% pe o precizie maximă. E foarte greu de jucat, nu există pauză, nu există angajament pe jumătate, toate scenele se petrec la „temperaturi” înalte şi numai aşa au valoare în tipul acesta de teatru.”

𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐆𝐡𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐢, 𝐚𝐜𝐭𝐨𝐫: „Mă bucur să văd că Teatrul „George Ciprian” o duce foarte bine. (…) Sunt fericit că m-am întors cumva „acasă”. Am stat ceva ani aici şi de aceea toată lumea crede că sunt din Buzău. Nu sunt din Buzău şi îmi pare rău că nu sunt din Buzău. Dar mă bucur că m-am întors. (…) Eu nu am nicio treabă cu personajul. Personajul meu îşi dă întâlniri pe site-uri specializate (…) Scena, publicul ne obligă. Sebastian Papaiani, Mircea Diaconu, Emil Hosu, Tamara Buciuceanu sunt mari actori care au jucat pe scena Teatrului „George Ciprian” Nu s-a întâmplat niciodată că acest teatru să aibă vreun eşec, în sensul teatral. De asemenea, publicul buzoian este privilegiat, deoarece, Teatrul „George Ciprian”, fiind un teatru de proiecte, are posibilitatea să îşi facă distribuţia aşa cum vrea cu actori din toată ţara care să performeze aici. (…) Cred că este foarte greu să faci performanţă cu un spectacol de comedie. Se munceşte mult, trebuie ţinut tot timpul publicul în „priză”, trebuie să fii atent la orice fel de detalii. (…) Vă invit la spectacol să ne bucurăm împreună, să ne revedem.”

𝐒𝐢𝐥𝐯𝐢𝐮 𝐁𝐢𝐫𝐢𝐬̦, 𝐚𝐜𝐭𝐨𝐫: „Ne-am bucurat de niște repetiții foarte frumoase. Chiar dacă este o comedie bulevardieră, ea face performanţă, înseamnă precizie, rigoare, ceea ce ne-am şi dorit. Noi, ca artişti, încercam să aducem în faţa voastră frumosul şi armonia. Iar, dacă la sfârşitul celor 90 de minute de spectacol vom reuşi să vă convingem înseamnă că ne-am atins scopul. Personajul meu este un personaj foarte mişto. Aşa la prima vedere ai zice că încurca lucrurile dar nu este adevărat. Aceasta este şi frumuseţea în teatru şi în comediile bulevardiene, ca toţi au dreptate și fiecare are o logică pe care şi-o apără. Şi, logica mea nu se „pupă”, de cele mai multe ori, cu logica celorlate personaje. Şi de aici se declanşează acel bulgăre al acţiunilor care determină un final cât mai spectaculos și exploziv, şi un deznodământ pe măsură aşteptărilor, sperăm noi.”

𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐒𝐚̆𝐥𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮, 𝐚𝐜𝐭𝐫𝐢𝐭̧𝐚̆: „Vreau să vă spun că eu nu am mai râs atât de mult la un text de foarte mulţi ani! Cred că şi publicul se va distra copios pe seama textului, în primul rând, şi cred că şi pe seama noastră.”

𝐂𝐨𝐬𝐦𝐢𝐧 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫 𝐏𝐚𝐧𝐚̆, 𝐚𝐜𝐭𝐨𝐫: „Într-adevăr, este un text savuros și într-un ritm alert care cred că va tine publicul în priză. Este plin de întorsături şi răsturnări de situaţii şi confunzii specifice dar care sunt foarte savuroase. Nici eu nu sunt din Buzău dar aici mă simt foarte bine, mă simt ca acasă. ”

Andrada Chiriac, scenograf: „Este o convenţie de spaţiu interesant. Se văd, deodată, 3 locaţii diferite. Această convenţie este factorul care dinamizează acţiunea. Sper să vă bucuraţi de spectacol!”

𝐓𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 este o comedie antrenantă scrisă de unul dintre cei mai talentați dramaturgi din noul val al comediografilor francezi, Sebastien Castro.
Acțiunea este declanșată de expedierea greșită a unui sms către o fostă iubită. Evident că în situație intervine și noua iubită, iar curiozitatea unui vecin prea insistent complică în așa fel lucrurile încât ele scapă de sub control.
Ca în orice comedie de bulevard încurcăturile se rostogolesc cu viteză spre disperarea personajelor și hazul spectatorilor.
Finalul neașteptat este demn de rezolvările marilor comedii. Aproape două ore de râs și bună dispoziție în compania unei trupe de actori talentați.

Conferinta integrală o puteți urmări aici:





Teatrul George Ciprian