Clădirea fostei Biblioteci „Vasile Voiculescu”, o adevărată bijuterie arhitectonică!

de Stiri Buzau Media

blioteci „Vasile Voiculescu”, o adevărată bijuterie
arhitectonică!

Clădirea istorică, de pe Bulevardul Unirii, din municipiul Buzău, care
a găzduit timp de aproape patru decenii Biblioteca Județeană „Vasile
Voiculescu” va deveni o adevărată bijuterie arhitectonică! Este
părerea vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre,
care verificat stadiul lucrărilor ajunse aproape de final. El s-a
arătat impresionat de modul în care imobilul a fost restaurat și pus
în valoare.

Lucrările de modernizare a sediului Bibliotecii Județene din Buzău au
început în vara anului 2022 și ar fi trebuit finalizate în 2023.
Restaurarea și modernizarea acestei clădiri – monument istoric au
necesitat, însă, lucrări complexe care, inevitabil, au dus la
prelungirea perioadei de execuție. Mai exact, pe lângă consolidarea
imobilului, la subsol s-au impus noi lucrări de reamenajare a
spaţiului nefolosit.

Valoarea proiectului realizat din fonduri europene este de 4 milioane
de euro, iar contribuția Consiliului Județean este de 500.000 de euro.
După finalizarea lucrărilor, clădirea de pe Bulevardul Unirii va
funcționa, timp de 5 ani, ca „Centrul Expoziţional, Cultural şi
Turistic al judeţului Buzău”, cu cramă și expoziții de manuscrise
vechi despre istoria Buzăului.

Construcția clădirii de pe Bulevardul Unirii a fost finalizată în anul
1914, după un proiect al arhitectului Grigore Cerchez și a funcționat
ca bibliotecă din anul 1984. Anterior, aici au avut sediul Miliţia şi
Sfatul Popular.