Locuitorii din 15 comune buzoiene vor avea montate, gratuit, până în
luna iunie, în locuințe, detectoare de fum și monoxid de carbon, în
cadrul campaniei naționale „Detector pentru viață!”, realizată cu
sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Este vorba despre localitățile Berca, Brăesti, Breaza, Cănești,
Cernătești, Chiojdu, Grebănu, Merei, Năeni, Siriu, Stâlpu, Vâlcele,
Vernești, Viperești și Ziduri, unde vor fi instalate 500 de
detectoare. Potrivit reprezentanților ISU Buzău, în trei comune,
Vâlcelele, Merei și Chiojdu, montarea acestor dispozițive a început
deja, la familii sărmane sau aflate în situații de risc.
Detectoarele de fum și monoxid de carbon sunt dispozitive care
monitorizează permanent aerul din locuință și emit un semnal sonor
puternic în cazul apariției unui pericol, menit a alarma persoanele
aflate în casă. Incendiile izbucnite în locuințe au drept cauze
principale coșurile de fum defecte sau necurățate, instalațiile
electrice defecte, mijloacele de încălzire improvizate sau
nesupravegheate și utilizarea focului deschis.