Măsură implementată, în premieră, de Inspectoratul Județean pentru
Situații de Urgență Buzău în minivacanța de 1 Mai. Reprezentanții ISU
au decis să înființeze, două puncte de intervenție pe cea mai
periculoasă șosea din județ, Drumul European 85.
Măsura temporară a fost déjà pusă în practică, pe 30 aprilie, la
debutul minivacanței, și va mai fi operațională, pe 4 mai, la finalul
ei. Cele două puncte temporare de intervenție sunt constituite în
localitățile Spătaru și Poșta Câlnău, acolo unde va fi dislocată câte
o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor.
Decizia ISU Buzău a fost impusă de necesitatea unor intervenții
prompte ale pompierilor, în condițiile unor valori foarte mari de
trafic, în special în cele două zile.
De asemenea, pe toată perioada minivacanței de 1 mai, peste 200 de
pompieri, cu 50 de mijloace tehnice, sunt preătiți să intervină, în
cazul apariţiei unor situaţii de risc.