Prevenția salvează vieți ! Cancerul colorectal: cauze, simptome, tratament

de Stiri Buzau Media

SPITALUL JUDEȚEAN BUZĂU: Cancerul colorectal este una dintre cele mai
frecvente forme de cancer, atât la nivel global, cât și în România. Deși
incidența acestuia este în creștere, vestea bună este că poate fi prevenit
în mare măsură sau depistat în stadii incipiente, când șansele de tratament
și vindecare sunt considerabil mai mari.

Prevenția începe cu alegeri sănătoase în viața de zi cu zi: o alimentație
echilibrată, activitate fizică regulată, evitarea fumatului și a
consumului excesiv de alcool. La fel de esențial este să nu neglijăm
controalele medicale periodice, mai ales după vârsta de 50 de ani sau mai
devreme, dacă există factori de risc în familie.

Pentru a înțelege mai bine această afecțiune, modalitățile de diagnostic,
prevenție și tratament, dr. Ștefania Szabo – medic specialist în chirurgie
generală și director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău – ne
va oferi informații esențiale și recomandări legate de sănătate.
Care sunt cauzele apariției cancerului colorectal?

Dr. Ștefania Szabo: ,,Cancerul colorectal apare, de cele mai multe ori, din
polipi adenomatoși care, netratați, se pot transforma în formațiuni
maligne. Printre cauzele favorizante se numără alimentația dezechilibrată –
bogată în carne roșie și procesată, săracă în fibre – sedentarismul,
fumatul, alcoolul, obezitatea, dar și istoricul familial de cancer. Din
păcate, este o boală care „nu doare” în fazele incipiente și tocmai de
aceea este atât de periculoasă.”
Care sunt simptomele care ne trimit la medic?

Dr. Ștefania Szabo: ,,Orice modificare a tranzitului intestinal
(constipație sau diaree), sânge în scaun, balonare frecventă, dureri
abdominale, pierdere în greutate fără motiv sau o stare generală de
oboseală trebuie să ne trimită urgent la medic. În practica mea, am
întâlnit pacienți care au amânat controlul ani de zile din teamă sau
ignoranță. Nu faceți asta – uneori un simplu consult vă poate salva viața!”
În ce constă tratamentul cancerului de colon?

Dr. Ștefania Szabo: ,,Tratamentul standard este cel chirurgical. În funcție
de localizarea și stadiul tumorii, se poate asocia chimioterapia sau
radioterapia. Important este ca diagnosticul să fie pus la timp. Cu cât
intervenim mai devreme, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari, iar
calitatea vieții postoperatorii rămâne foarte bună.”
Cum putem preveni cancerul colorectal? Cât de importantă este alimentația?

Dr. Ștefania Szabo: ,,Alimentația are un rol esențial. Recomand tuturor
pacienților mei o dietă bogată în legume, fructe, cereale integrale și
lichide, și să limiteze pe cât posibil consumul de carne procesată, zahăr
și grăsimi animale. La fel de important este screeningul – un instrument
salvator. Pentru persoanele între 50 și 74 de ani, testarea anuală prin
test FIT (sânge ocult în materii fecale) și, la nevoie, colonoscopia, pot
depista boala înainte de apariția simptomelor. În România, avem programe
naționale gratuite – vă îndemn să profitați de ele!”
Ce puteți să ne spuneți legat de numărul pacienților care se confruntă cu
acest diagnostic?

Dr. Ștefania Szabo: ,,Cancerul colorectal este, din păcate, în creștere –
atât la nivel național, cât și în județul Buzău. Anual, în România sunt
diagnosticate aproximativ 13.500 de cazuri noi, iar la Spitalul Județean
Buzău, tratăm constant zeci de pacienți cu această patologie. Este o boală
tăcută, dar pe care o putem preveni și trata eficient dacă ajungem la timp
la medic.”