Se întrevăd nori negri la orizont pentru Gloria Buzău. Chiar dacă a
obținut licență pentru a evolua în următorul sezon al ligii secunde
fotbal, o participare a echipei buzoiene în viitorul campionat este
puțin probabilă, după ce autoritățile locale și-au retras sprijinul
financiar pe care i-l ofereau. Mai întâi, săptămâna trecută Consiliul
Local Buzău a decis retragerea din asociația care susținea clubul de
fotbal. Hotărârea a fost motivată de lipsa de bani cu care Primăria se
confruntă, dar, cel mai probabil, a fost luată în contextul în care
Gloria a retrogradat.
O decizie asemănătoare a fost luată, joi, și de Consiliul Județean
Buzău, care s-a retras din aceeași asociație care susținea financiar
formația buzoiană. Astfel, Gloria a rămas fără niciun acționar capabil
să continua activitatea echipei și s-ar putea retrage din competiție.
Salvarea ar putea veni de la investitori privați, însă este greu de
crezut că, în actualele condiții economice cineva ar putea susține
cheltuielile semnificative pe care le presupune participarea în liga a
2-a.
Tot în acest an, chiar la începutul lunii ianuarie, Primăria Buzău a
renunțat să mai finanțeze și echipa de handbal feminin SCM Gloria
Buzău, retrăgând-o din Liga Florilor chiar înainte de debutul
returului. Și atunci, reprezentanții municipalității au declarat că
măsura a fost impusă de lipsa de bani.