Zeci de investiții, din județul Buzău, aprobate și finanțate de
Ministerul Dezvoltării, nu vor putea fi demarate, cel puțin în acest
an, din lipsă de bani. Este vorba despre proiecte ce prevăd
construcția, în mai multe comune, a unor săli de sport, bazine de
înot, dispensare sau a unor creșe și care vor fi stopate, pe moment,
deoarece primăriile nu au bani pentru a le susține din bugetul local.
Buzoianul Alexandru Stoica, secretar de stat în cadrul Ministerului
Dezvoltării, afirmă că finanțarea acestor investiții nu va fi
pierdută, ci doar că nu vor primi bani în acest an. Foarte probabil,
toate proiectele vor fi reluate anul viitor sau în 2027.
Potrivit datelor Ministerului Dezvoltării, printre investițiile din
județ care nu vor mai primi finanțare în acest an se numără cele din
Amaru, Chiojdu, Ghergheasa, Glodeanu Siliștea, Grebănu, Movila
Banului, Pârscov, Săgeata, Scorțoasa, Țintești, Vernești, Pogoanele și
Poșta Câlnău unde urmau să se construiască săli de sport, cele din
Berca și Râmnicu Sărat, pentru constrcția de bazine de înot, și din
Mihăilești și Siriu, pentru dispensare sau unități sanitare. De
asemenea, vor fi afectate proiecte pentru construcția de creșe la
Râmnicu Sărat și Smeeni precum și investiții la biserici, piețe sau
cămine culturale.
Vestea bună este că anumite proiecte ce vizează amenajarea și
modernizarea de drumuri sau amenajare rețelor de apă și canalizare
sunt considerate prioritare și vor primi finanțare încă din acest an.
În județul Buzău, în această situație se află lucrările la drumul de
la Beceni afectat de calamități, modernizarea unui alt drum din Boldu,
dar și construcția unei punți pietonale la Gura Teghii.