Constantin Toma: continuăm proiectul ,,Personalități buzoiene de ieri și de azi”

de Stiri Buzau Media

Dragi buzoieni, lună de lună, de peste 8 ani, continuăm proiectul ,,Personalități buzoiene de ieri și de azi”, prin care în fiecare an promovăm 12 personalități buzoiene care au ajutat și ajută la dezvoltarea Buzăului, a țării și de multe ori a întregii lumi.
Ne străduim să propunem modele de urmat tinerei generații, iar Buzăul a fost și este binecuvântat atât cu frumuseți naturale deosebite, dar și cu oameni extraordinari, care prin educație și muncă au ajuns să obțină rezultate remarcabile.

Personalitatea lunii iulie este prof. dr. ing. Petre M. Baniță, doctor în agronomie, specialitatea viticultură (6 aprilie 1926 – 3 august 2009), născut în comuna Breaza, județul Buzău.

Evocat de o altă personalitate a horticulturii românești, domnul dr. ing. Costel Vînătoru, directorul general al Băncii de Gene pentru Resurse Vegetale, aflăm că Petre M. Baniță, pe care l-a cunoscut, a absolvit Colegiul Național ,,B. P. Hasdeu” și Facultatea de Horticultură București.

Are realizări remarcabile în ameliorarea viței de vie, scriind și publicând peste 50 de lucrări esențiale pentru dezvoltarea viticulturii în România.

În calitate de director la S.E.H. Bechet, mutată ulterior la Dăbuleni (1967 – 1994) a coordonat programul de valorificare superioară a nisipurilor, acordând viticulturii și pomiculturii un rol predominant, având un rol determinant în punerea în valoare a sistemului modern de irigații a nisipurilor în perimetrul Sadova – Corabia.

A fost membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice, al Oficiului Național al Viei și Vinului, al Societății Române a Horticultorilor și deputat în Parlamentul României, primind numeroase diplome, premii și distincții din partea statului.

La această întâlnire de evocare a marelui cercetător a participat și a luat cuvântul și domnul prof. dr. ing. Adrian George Peticilă, de la Facultatea de Horticultură București, cetățean de onoare al Buzăului, care a vorbit despre ceea ce a lăsat pentru posteritate, buzoianul Petre M. Baniță.

Mulțumesc încă o dată domnilor Marius-Adrian Nicoară și Alfred Vasilescu, pentru sprijinul permanent în derularea acestui proiect, care promovează valorile buzoiene de ieri și de azi.

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău