Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene
„Traian Vuia” organizează joi, 31 iulie, începând cu ora 10.00, la
sediul instituției din localitatea Boboc, județul Buzău, festivitatea de
absolvire a promoției 2025, intitulată onorific „Regina Maria 150”,
precum și ceremonia de acordare a primului grad militar.
În cadrul activității, un număr de 83 de absolvenți ai programului de
formare pentru maiștri militari vor primi gradul de maistru militar
clasa a V-a, iar 96 de absolvenți ai programului de formare pentru
subofițeri vor fi avansați în gradul de sergent.
La eveniment vor participa reprezentanți ai Statului Major al Apărării,
ai Ministerului Afacerilor Interne, ai marilor unități și unități din
Forțele Aeriene, Forțele Terestre și Forțele Navale, cadre militare în
activitate, în rezervă și în retragere, alături de familiile
absolvenților.
Jurnaliștii care doresc să participe la activitate sunt așteptați la
sediul instituției între orele 09.00 și 09.30. Persoană de contact: lt.
Laura Bașturea, telefon: 0769 215 932, e-mail: smmmsfa@roaf.ro.


