Pe data de *16 august 2025, localitatea Șarânga, din comuna Pietroasele*,
va găzdui a treia oprire din acest an a *caravanei medicale „Sănătate
pentru Buzău”*, inițiată de Adrian Robert Petre, președintele interimar al
Consiliului Județean Buzău. Primele vizite au avut loc la Amaru și Beceni,
iar acum echipa de medici își continuă misiunea de a aduce servicii
medicale și informații utile direct în mijlocul comunității din Pietroasele.
Caravana nu își propune să înlocuiască sistemul sanitar existent, ci să îl
sprijine acolo unde este nevoie de mai multă atenție, prevenție și dialog
cu pacienții. Multe probleme de sănătate pot fi evitate sau depistate la
timp dacă oamenii au acces mai ușor la medici și la informații clare.
Tocmai de aceea, această acțiune aduce specialiștii aproape de casă și
creează un spațiu de educație medicală activă.
Echipa de medici prezentă la Șarânga va acoperi mai multe domenii medicale:
*Dr. Szabo Ștefania – chirurgie și ecografie abdominală*
*Dr. Sava Alexandra – medicină internă*
*Dr. Ispas Narcisa – pneumologie*
*Dr. Păle Sebastian – cardiologie*
*Dr. Septar Nicoleta – ecografie*
*Dr. Drăgoi Ionuț – medicină de familie*
*Dr. Anica Gina – pediatrie*
Organizarea acestei ediții se bucură de susținerea Primăriei comunei
Pietroasele și a primarului Bănică Ionel, care au asigurat partea logistică
a evenimentului, alături de implicarea partenerilor:
*Farmaciile Maxifarma – Oana Gheorghiu, farmacist doctorand și coordonator
al rețelei*
*Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău – Simona Anghel, director*
*Voluntarii de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” Buzău*
*Asistente medicale cu experiență și devotament*
*„Realitatea este că mulți dintre noi ajungem să amânăm vizitele la medic
fie din lipsă de timp, fie din obișnuința de a lăsa sănătatea pe plan
secund. Caravana vine să schimbe acest lucru: îi aduce pe specialiști chiar
în mijlocul comunității și transformă ziua consultațiilor într-o lecție
practică de educație medicală. Cei care ne trec pragul nu pleacă doar cu un
diagnostic sau un tratament, ci și cu informații clare despre prevenție,
despre importanța controalelor regulate și despre bolile „tăcute” precum
hipertensiunea, diabetul sau afecțiunile respiratorii. Miza este una
educativă: dacă un singur pacient din Șarânga își va face anual un control
de acum înainte, atunci putem spune că ne-am atins scopul”*, a declarat
Adrian Robert Petre, președinte interimar al Consiliului Județean Buzău și
inițiator al programului.
*Locuitorii din Șarânga și din împrejurimi* sunt invitați *sâmbătă, 16
august, începând cu ora 9:00, la dispensarul medical din localitate* pentru
a beneficia de *consultații gratuite și sfaturi medicale personalizate*.