Centrul de Sănătate Multifuncțional de la Pârscov s-ar putea închide!

de Stiri Buzau Media

Situație extrem de îngrijorătoare la Centrul de Sănătate
Multifuncțional de la Pârscov. Unitatea medicală s-ar putea închide,
de anul viitor, deoarece toți cei trei medici angajați sunt
pensionari, iar de la 1 ianuarie 2026 nu vor mai putea cumula pensia
cu salariul. Într-o astfel de situație, zeci de mii de locuitori de pe
Valea Buzăului, atât din Pârscov, cât și din comunele învecinate, vor
fi nevoiți să bată drumurile până la Buzău, pentru a putea beneficia
de servicii medicale.

Managerul Spitalului Județean Buzău, Sorin Pătrașcu, afirmă că o
soluție pentru a evita închiderea Centrului de Sănătate de la Pârscov
ar fi angajarea altor medici. În acest sens, Spitalul Județean va
organiza concursuri pentru cele trei posturi de medici, până la
finalul acestui an. În cazul în care nu vor fi specialiști interesați
să ocupe posturile disponibile, se va încerca detașarea unor medici de
la Spitalul Județen. Această variantă este însă destul de greu de pus
în pactică, având în vedere criza acută de specialiști cu care se
confruntă cea mai mare unitatea spitalicească din județ.

Centrul de Sănătate Multifuncțional de la Pârscov a fost redeschis în
primăvara anului 2018 și funcționează cu trei secții, Chirurgie
Generală, Obstretică-Ginecologie și Medicină Internă. Centrul mai are
alte două secții, ORL și Pediatrie, dar care nu funcționează, tot din
cauza lipsei medicilor.