Memoriu pentru salvarea învățământului din Lopătari!

de Stiri Buzau Media

Claudiu Constantin: Această perioadă este critică pentru viitorul învățământului în general, dar în mod special pentru cel din comuna Lopătari. Noile reglementări afectează negativ educația copiilor noștri, în contextul în care presiunea pe transportul școlar și bugetul destinat întreținerii și funcționării microbuzelor este deja la nivelul maxim.

Împreună cu colegii din Consiliul de Administrație de la Liceul Tehnologic, am transmis către Inspectoratul Școlar Județean Buzău și Ministerul Educației un memoriu detaliat prin care am propus un plan de școlarizare adaptat la realitățile demografice, în acord cu noile reglementări legale, dar care să și asigure echilibrului fragil al organizării sistemului de învățământ din comuna Lopătari. Printr-o schemă de simultan pentru învățământul primar adaptată și o reorganizare a transportului școlar la nivel de comună, ne dorim pentru noul an școlar menținerea activității grădinițelor, evitarea supraîncărcării cadrelor didactice din învățământul primar și ținerea sub control a bugetului alocat activității din învățământul local.

Lopătari nu este ca nicio altă comună din județul Buzău. Avem 11 sate și cătune răsfirate în zone de munte, din care multe nu beneficiază de transport public județean de peste 7 ani. Drumurile comunale însumează peste 300 km – toate nemodernizate din lipsa fondurilor. Legătura de 60km cu municipiul Buzău pe DJ203K este dificilă și adesea în risc de întrerupere în zona Săreni. Transportul școlar se face cu doar două microbuze destul de vechi, care deja consumă resurse enorme pentru a fi ținute pe linia de plutire. Un șofer al Primăriei și unul al școlii s-au pensionat, ceea ce face extinderea transportului școlar imposibilă. Avem frecvent prezența ursului brun în satele comunei, lucru care înseamnă o mare provocare pentru deplasarea elevilor la școli.

Aplicarea regulilor „standard” de comasare ar însemna, practic, îngrădirea dreptului la educație pentru copiii noștri, lucru pe care în calitate de Primar al comunei nu-l pot accepta. Școlile din Terca, Luncile sau Ploștina nu sunt doar clădiri unde se predă. Ele sunt inima satelor noastre – locuri unde s-au format generații și unde se păstrează coeziunea comunității, unde copiii capătă încredere și unde părinții găsesc sprijin. Închiderea lor pe repede înainte ar însemna ruperea acestei legături vitale și creșterea riscului de abandon școlar, în contextul în care învățământul în zona rurală se face cu mult mai multă greutate față de cel din zona urbană.

Economiile invocate prin comasare ar fi iluzorii – cheltuielile suplimentare cu transportul școlar ar depăși cu mult orice eficiență birocratică dispusă „de la centru”. Am încrederea că Inspectoratul Școlar Județean Buzău va fi un susținător al învățământului lopătărean și va aproba rețeaua școlară propusă de noi, cei care locuim, ne creștem și ne educăm copiii aici în comună. Avem condiții și echipamente din ce în ce mai bune în Lopătari, dar și cadre didactice dedicate care au demarat programe educaționale cu rezultate – inclusiv proiecte Erasmus+, activități remediale și ateliere de logopedie pentru elevii vulnerabili. Școala nu este doar o chestiune de cifre și tabele. Este o decizie de viață și de viitor pentru peste 300 de copii ai comunei noastre. Invit părinții, profesorii și cetățenii comunei să fie solidari, să susțină acest demers și împreună să transmitem un mesaj puternic: educația copiilor noștri în Lopătari este o prioritate și vom lupta pentru ea!