Buzoienii, așteptați, din nou, în audiență, la Avocatul Poporului!

de Stiri Buzau Media

 

Buzoienii care se consideră nedreptățiți de faptele unui funcţionar
public din autorităţile centrale sau locale sunt așteptați, din nou,
în audiență, la Avocatul Poporului.

Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial
Ploieşti va fi prezent în municipiul Buzău, joi, 25 septembrie, între
orele 10.00 – 14.00, pentru a asculta nemulțumirile cetăţenilor din
judeţ şi pentru a primi petiţii. Activitatea se va desfășura la sediul
Consiliului Judeţean Buzău.

Cetățenii care se vor prezenta la Avocatul Poporului nu au nevoie de
programare, toți urmând a fi primiți în audiență. De asemenea, pentru
audiențe ori pentru depunerea unor petiții nu se percep taxe.

Pentru o mai mare eficiență, reprezentanții Avocatului Poporului
solicită, totuși, buzoienilor să prezinte, în momentul când intră în
audiență, o cerere în care să-și expună, pe scurt problemele cu care
se confruntă, precum şi copii după documente justificative.