Un nou succes important bifat de CSM Rm. Sărat, De această dată,
râmnicenii s-au impus, pe teren propriu, cu 2-0, în fața celor de la
Oțelul Galați 2, o formație la fel de tânără, precupată mai puțin de
rezultatele din grupă și mai mult de descoperirea de noi talente.
Prima parte a partidei a aparținut râmnicenilor, care au și reușit să
puncteze înainte de a intra la cabine. CSM a deschis scorul în minutul
40, după o execuție splendidă a lui Claudiu Ionescu. Acesta a trimis
un trasor imparabil cu șiretul foarte aproape de butul porții adverse.
Peste alte două minute, a fost rândul lui Andrei Ignat să iasă la
rampă. În mare formă, în acest început de campionat, acesta a urmărit
inspirat o minge, a depășit elegant doi adversari în careu și a trimis
surprinzător la colțul scurt.
După pauză, tot râmnicenii au fost la cârma partidei, dar nu au mai
reușit să înscrie. Din fericire, CSM nici nu a primit gol, așa cum s-a
întâmplat în alte partide, iar meciul s-a încheiat cu o victorie, care
aduce liniște în tabăra râmniceană.
CSM Rm. Sărat a ajuns la 6 puncte în clasament și se află pe locul 8
în serie, în spatele vecinilor de la Dacia Unirea Brăila. Etapa
viitoare, urmează un meci mult mai dificil, la Păulești, cu cea de-a
doua clasată.