Mii de buzoieni trăiesc din salariul minim pe economie!

de Stiri Buzau Media

Aproape 20% din totalul salariaților din județul Buzău trăiesc din
salariul minim! O arată datele Direcției de Statistică, potrivit
cărora 17.600 de angajați din județ, câștigă, în fiecare lună, puțin
peste 2.500 de lei.

Cei mai mulți dintre aceștia lucrează în comerț și în prestări
servicii. De asemenea, tot cu salariul minim sunt plătiți mulți alți
buzoieni, care sunt angajați în industria alimentară și construcții,
acolo unde salariul minim pe economie este însă puțin mai mare.

Datele statistice indică, totuși, că alți salariați județul Buzău au
venituri frumoase. Așa se face că salariul mediu net a ajuns, la
Buzău, în luna iulie a acestui an, la 4.536 lei, în creștere cu 3,5 %
față de aceeași perioadă a anului trecut.

În ciuda acestei creșteri, puterea de cumpărare a buzoienilor nu a
crescut ci, dimpotrivă, a scăzut, având în vedere că inflația, care a
ajuns la aproape 10%, a topit majorarea. În clasamentul național,
județul Buzău se află pe poziția a 23-a, din punct de vedere al
câştigului salarial mediu net.