Constantin Toma: Continuăm lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale din Buzău

de Stiri Buzau Media

Dragi buzoieni,
Continuăm lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale din Buzău.
În acest moment compania Urbis lucrează și în zona blocurilor aflate între Bulevardul Nicolae Bălcescu și Strada Traian Vuia.
Sunt deja în finalizare Aleea Parcului și Aleea Crângului, urmând să se intre cu reabilitare și în Aleea Zorilor. Din păcate această zonă nu s-a reabilitat niciodată de la construcția blocurilor de acolo.

De-a lungul timpului, în ultimii 9 ani am acordat prioritate reabilitării acestei infrastructuri din oraș, începând și finalizând toate cele 56 străzi de pământ.
De asemenea, s-au reabilitat străzi cu trafic foarte mare: Bulevardul Unirii, Strada Transilvaniei, Bulevardul Industriilor, Bulevardul Republicii, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Strada Veteranilor.

Vom continua în viitorul apropiat cu Bulevardul Nicolae Bălcescu, Strada Frăsinet, Strada Stadionului, Averescu, Drăgăicii și Calea București.

În bugetul din 2026 vom prinde realizarea documentației tehnice și execuția pentru alte două străzi importante: Strada Dorobanți și Aleea Sporturilor.

Au fost reabilitate peste 60% din străzile din Buzău și în funcție de banii disponibili vom continua această activitate.

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău