Autoritățile buzoiene demarează o campanie de conștientizare și combatere a violenței domestice!

de Stiri Buzau Media

În contextul îngrijorător al creșterii numărului de cazuri de violență
în familie, Consiliul Județean Buzău va demara, la sfârșitul acestei
luni, o campanie de conștientizare și combatere a violenței domestice.

Campania se adresează comunităților locale din județul Buzău și
vizează toate formele în care se manifestă violența domestică.
Programată în perioada noiembrie 2025 – decembrie 2026, campania se va
desfășura prin intermediul a două instituții subordonate Consiliului
Județean, Fundația Communitas și Direcția Generală de Asistență
Socială și Protecția Copilului, în parteneriat cu Prefectura Buzău.
Primul eveniment al acestei campanii va avea loc chiar pe 25
noiembrie, de Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei
împotriva femeilor.

Buzăul se află, în prezent, printre județele cu cel mai ridicat grad
de raportare a cazurilor de violență domestică. Doar în primele șapte
luni ale acestui an, au fost înregistrate peste 2.600 de sesizări
oficiale. La nivel național, statisticile arată că aproape un sfert
din numărul femeilor au fost supuse, cel puţin o dată, violenței
fizice, psihice sau sexuale de către partenerul de viață.