Dragi buzoieni,
O veste bună!
Începând de la 1 ianuarie 2026, vom avea o reducere a prețului la apă cu 6,61%, la care se va adăuga inflația, conform legii dintre august și decembrie 2025, pe care o estimăm la circa 2,75%. Asta înseamnă o reducere cu 3,86%, adică, undeva la 9,69 lei/mc.
Stimați locuitori ai municipiului și județului Buzău, vă mulțumesc pentru sprijin și înțelegere, pentru că în ultimii 5 ani a trebuit să aplicăm acea strategie de tarifare, prin care s-a mărit prețul la apă. Fără aplicarea acelei strategii, nu s-ar fi putut obține cele 368 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, bani cu care s-au făcut investiții vitale pentru a avea o apă de calitate, furnizată în permanență.
În municipiul Buzău s-au redimensionat rețelele de alimentare cu apă și canalizare și s-au înlocuit toate conductele de azbociment și cele care conduceau la mari pierderi de apă.
De asemenea, s-au înlocuit toate echipamentele energofage.
Mulțumesc conducerii Companiei de Apă, doamnei director general Simona Săvulescu și echipei sale, pentru faptul că au reușit să aducă în ultimii ani finanțări de circa 600 de milioane de euro, din care circa 40 de milioane de euro numai pentru municipiul Buzău.
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

