Handbal Club Buzău, victorie în primul amical al iernii!

de Stiri Buzau Media

Început de an promițător pentru Handbal Club Buzău. Echipa buzoiană a
învins, cu 36–33, Steaua București, în cadrul unui meci amical, primul
din această pauză competițională.

Partida de pregătire a fost extrem de utilă, pentru ambele formații,
care și-au măsurat forțele și nivelul de pregătire pe parcursul unui
meci animat și reușite frumoase. Deși bucureștenii au avut un start
mai bun și au condus la pauză, cu 15–17, Handbal Club a revenit în
partea a doua a întâlnirii și a învins, pe final.

Chiar înaintea acestui meci-test, formația buzoiană și-a stabilit
programul oficial al începutului de an. CSM Sighișoara a acceptat să
devanseze meciul din campionat cu Handbal Club, având în vedere că
echipa buzoiană va juca, pe 21 februarie, în cupele europene. Partida
cu Sighișoara va avea loc pe 2 februarie, la Buzău. Până la reluarea
campionatului, buzoienii vor mai susține o partidă de pregătire, pe 27
ianuarie, în deplasare, cu CSM Vaslui.

Cu siguranță, Handbal Club va avea un debut de sezon competițional
extrem de încărcat, cu patru meciuri în douăsprezece zile, serie care
se va încheia cu o partidă deosebit de dificilă cu Dinamo, chiar la
București.