Liga a 4-a de fotbal se reia la începutul lunii martie. Este anunțul
Asociației Județene de Fotbal Buzău, care a programat reluarea
campionatului pe 7 martie, dată la care vor avea loc primele partide
din fazele de play-off și play-out. Toate meciurile din aceste faze se
vor disputa de la ora 12.00.
În play-off, se anunță o luptă acerbă pentru titlul de campioană
județeană încă din prima etapă. Primele două clasate, Petrolul Berca
și Carpați Nehoiu, vor întâlni, pe propriu teren, formațiile Viitorul
Gherăseni, respectiv Știința Cernătești. Adevăratul derby al rundei,
prin prisma echilibrului, va fi, însă, partida dintre Voința Lanuri și
Team Săgeata.
Potrivit regulamentului competiției, echipa clasată pe primul loc la
finalul play-off-ului va deveni campioană județeană și va reprezenta
Buzăul la barajul de promovare în Liga a III-a. În ediția precedentă,
titlul a revenit celor de la Carpați Nehoiu, care însă au ratat
promovarea, la baraj, în duelul cu Victoria Traian. Formațiile
buzoiene au pierdut trei din ultimele patru baraje de promovare. Dacă
acum doi ani Voința Lanuri a pierdut, cu puțin, dubla cu CSM Adjud,
acum trei ediții Montana Pătârlagele a fost surclasată de Hamangia
Baia.

