Zeci de buzoieni riscă să fie executați silit de Agenția Județeană
pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru că beneficiat ilegal de
ajutoare sau subvenții în valoare totală de peste 170.000 de lei.
Este vorba despre persoane care au primit, concomitent, indemnizație
de șomaj și salariu, dar și persoane de peste 45 de ani, care au
beneficiat de subvenționarea locului de muncă, dar au demisionat la
doar câteva luni de la angajare. Alți buzoieni au urmat cursuri de
calificare gratuite, însă au lipsit la mai mult 10% din numărul de
ore. Toate aceste persoane, trebuie să restituie sumele încasate
ilegal, în caz contrar riscând executarea silită.
Reprezentanții AJOFM Buzău precizează, însă, că recuperarea acestor
sume nu este chiar ușoară, deoarece persoanele vizate, fie nu au
bunuri pe numele lor pentru a putea fi executate silit, fie pleacă din
țară. Dovadă că, pe parcursul anului trecut, Agenția a reușit să
recupereze aproape 119.000 lei, însă mai are de recuperat peste 52.000
lei de la 28 din cei 93 buzoieni datornici la stat.
De asemenea, AJOFM are de recuperat sume importante și de la
antreprenori din Buzău care, în 2025, au primit subvenții de la stat
pentru angajări, însă nu au respectat legea. Este vorba despre un
total de peste 707.000 de lei, bani datorați de 12 firme, 2 fiind în
procedură de executare silită. Inițial numărul antreprenorilor prinși
pe picior greșit a fost mult mai mare, 40, însă în cazul a 28 dintre
ele sumele au fost recuperate.

