Metalul Buzău, pusă la alte cheltuieli, din sezonul următor!

de Stiri Buzau Media

Se anunță cheltuieli noi, substanțiale, pentru Metalul Buzău, din
sezonul viitor. Potrivit modificărilor aduse de Comitetul Executiv al
Federației Române de Fotbal la regulamentul de organizare a cluburilor
din Liga a 2-a, formația buzoiană va trebui să susțină mai multe
echipe de juniori și copii.

Concret, echipele din liga secundă vor fi obligate să aibă patru
echipe de juniori din categoria de vârstă 14–19 ani (Under 15/ Under
16/ Under 17/ Under 19/Liga de Tineret) și alte patru echipe din
categoria 10–14 ani (Under 11/ Under 12/ Under 13/ Under 14). Astfel,
Metalul va trebui să asigure funcționarea a minimum 8 grupe de copii
și juniori.

Mai mult, o cerință privind fotbalul feminin obligă fiecare club de
Liga a II-a să dețină și o echipă de junioare Under 13. Această
cerință poate fi realizată și prin protocoale de colaborare cu cluburi
de fotbal feminin afiliate Federației Române de Fotbal.

Pentru cluburile din liga secundă, și implicit pentru Metalul Buzău,
noile reguli nu înseamnă doar obligații stricte privind organizarea,
ci și cheltuieli suplimentare. Noile prevederi sunt cu atât mai greu
de îndeplinit cu cât contextul financiar este deja extrem de dificil
pentru multe dintre formațiile ligii secunde.