Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău
consumă prea mulți bani. Este părerea președintelui Consiliului
Județean, Marcel Ciolacu, în contextul în care Protecția Copilului și
alte instituții subordonate fac obiectul unui audit. Ciolacu afirmă că
serviciile sociale “înghit”, în fiecare an, o treime din bugetul
Consiliului Județean, cheltuieli mult prea mari și greu de digerat.
Este și motivul pentru care președintele Consiliului Județean și-a
propus discuții cu conducerea conducerea DGASPC Buzău.
Marcel Ciolacu precizează că este necesară o reformă administrativă în
cadrul instituțiilor subordonate Consiliului Județean Buzău, dar și a
aparatului propriu, însă aceasta trebuie făcută cu capul limpede și
bine gândită. Recent, el a declarat că instituțiile subordonate
trebuie să fie mai suple și să lucreze mai mult în interesul
cetățenilor.
Consiliul Județean Buzău are în subordine 6 instituții: Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Spitalul
Judeţean, Muzeul Judeţean Buzău, Teatrul „George Ciprian”, Biblioteca
Judeţeană „V. Voiculescu” şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă.

