Pământul a luat-o din nou la vale, la Buzău, afectând un drum
important din județ. Este vorba despre o alunecare produsă pe Drumul
Județean 203K, în zona Vintilă Vodă – Podu Muncii.
Potrivit informațiilor de la fața locului, terasamentul drumului s-a
rupt în cel puțin două porțiuni, dar degradări au fost sesizate în mai
multe puncte de pe acest tronson, ceea ce afectează serios
infrastructura rutieră. Ca o primă măsură zona a fost semnalizată cu
balize și au fost impuse restricții de circulație. Situația din zona
afectată de alunecări rămâne însă delicată, în contextul
precipitațiilor abundente din ultima perioadă și al instabilității
solului de pe Valea Slănicului, acolo unde au loc frecvente deplasări
de teren. Din acest motiv, șoferii sunt sfătuiți să circule multă cu
prudență în zonă și să respecte semnalizarea temporară instalată pe
sectorul afectat.
Autoritățile buzoiene urmează să evalueze pagubele produse și să
stabilească măsurile necesare pentru consolidarea drumului.
Specialiștii atrag atenția că lucrările de consolidare și prevenție
pot reduce semnificativ riscurile pe viitor.

