Am fost onorat să organizez o vizită la Parlamentul European pentru un grup de membri ai Bisericii Adventiste Bethel din Buzău, cu care am purtat un dialog deschis despre valorile care stau la baza proiectului european. Libertatea de conștiință, respectul pentru diversitate și drepturile fundamentale sunt principii esențiale ale Uniunii Europene, apărate zi de zi în instituțiile sale. Europa înseamnă unitate în diversitate și respect pentru credințele fiecărui cetățean.
Anul trecut, am oferit aceeași oportunitate de a vizita Parlamentul European și elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău, pentru că dialogul și cunoașterea sunt fundamentale, indiferent de confesiune.
Am discutat și despre rolul religiei în societate, ca reper moral și spațiu al libertății de conștiință, precum și despre felul în care valorile spirituale pot contribui la coeziune și dialog într-o Europă diversă.
Am avut un dialog deschis despre responsabilitatea de a fi reprezentantul oamenilor, despre dificultățile întâlnite și lecțiile pe care le-am desprins din aceste experiențe. Le-am explicat ce presupune activitatea unui europarlamentar și am răspuns întrebărilor, arătându-le cum deciziile luate la Bruxelles le influențează concret viața.
Am insistat și asupra modului în care tehnologia informațională schimbă profund societatea, asupra felului în care se construiește opinia publică și asupra riscului de manipulare în mediul online.
Andi Cristea




