Vizită importantă a ambasadorului Japoniei, la Buzău!

de Stiri Buzau Media

Buzăul și oportunitățile sale economice au intrat în vizorul Japoniei.
Aceasta pare să fie concluzia vizitei ambasadorului Japoniei în
România, Takashi Katae, care a venit la Buzău pentru a cântări
potențialul pe care îl are județul în perspectiva unor noi investiții.

Ambasadorul Japoniei s-a întâlnit cu președintele Consiliului
Județean, Marcel Ciolacu, cel care i-a fost amfitrion înaltului
oaspete, discuțiile dintre cei doi vizând mai multe zone de interes
economic. Excelența Sa Takashi Katae a evidențiat importanța
strategică a județului Buzău, atât prin apropierea de București, cât
și prin poziționarea pe Autostrada A7, atuuri care pot dinamiza
exporturile și investițiile în fabrici noi.

În acest context, Marcel Ciolacu și ambasadorul Japoniei au discutat
și posibilitatea organizării la Buzău a unui forum de cooperare
economică care să aducă laolaltă administrația locală și firmele
private din ambele țări. Takashi Katae s-a arătat foarte interesat și
de vinurile din județul Buzău, apreciind că există mari șanse de
extindere a exporturilor de vin către piața japoneză.

Un al moment important al vizitei ambasadorului Japoniei la la Buzău a
vizat Banca de Resurse Genetice Vegetale, unde directorul unității
Costel Vânătoru a expus rezultatele cercetătorilor buzoieni. De
asemenea, Vânătoru a precizat că România va fi reprezentată, la
Congresul Mondial de Horticultură de la Kyoto, de șase lucrări ale
Băncii de Resurse Genetice din Buzău.

Takashi Katae și Marcel Ciolacu au vizitat și Primăria Buzău, acolo
unde au semnat simbolic cu edilul Constantin Toma un „pact pentru
dezvoltare”. Primarul Buzăului i-a prezentat înaltului oaspete nipon
atuurile pe care le are municipiul și proiectele pe care le derulează
în comun cu autoritățile județene.