Buzăul, printre campionii colectării deșeurilor textile!

de Stiri Buzau Media

Buzăul este fruntaș la nivel național în privința colectării
deșeurilor textile, cu 99 de containere dezvoltate în parteneriat cu
un operator privat. Potrivit datelor oficiale, în primele zece luni
ale anului 2025, în județ au fost colectate peste 250 de deșeuri
textile, Buzăul fiind pe locul 4 la nivel național, după județe precum
Bihor, Sibiu și Craiova. Hainele strânse în județ sunt, fie revândute
ca produse second-hand, fie transformate în lavete industriale sau
valorificate energetic, dacă nu pot fi reutilizate.

Buzăul a fost printre primele județe care s-a conformat directivelor
europene și a devenit unul dintre campionii reciclării deșeurilor
textile. La nivelul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco
Buzău 2009”, înființată tocmai pentru o gestionare eficientă a
serviciilor de salubritate din tot județul, colectarea se face
preponderent cu ajutorul unor containerele speciale. Mai exact, din
cele 85 de unități administrativ-teritoriale membre ale Asociației,
80% folosesc containere. În celelalte localități, deșeurile textile se
colectează prin campanii de strângere a materialelor uzate organizate
periodic.

Deși nu este membru al ADI „Eco Buzău 2009”, municipiul Buzău reușește
să colecteze cea mai mare cantitate de deșeuri textile din județ.
Primăria Buzău colectează separat textile uzate înainte de intrarea în
vigoare a directivei europene, iar prin cele o sută de containere
amplasate în tot orașul sunt adunate lunar proape 200 de tone de
textile și încălțăminte. Administrația locală și-a propus, pe viitor,
colectarea textilelor uzate pe categorii de țesături, având în vedere
interesul crescut pe care societățile de reciclare îl au pentru
bumbac.