Nu au un loc de recreere și se întâlnesc în cimitir. Este cazul
tinerilor din cartierul Simileasca, din muncipiul Buzău, zonă în care
locuiesc preponderent cetățeni romi.
Tocmai din acest motiv, Primăria și-a propus să amenajeze un parc în
cartierul Simileasca. Anunțul a fost făcut chiar de primarul
Constantin Toma, în cadrul unei întâlniri a Grupului de Lucru Local
privind incluziunea cetăţenilor de etnie romă, care a reunit
reprezentanţi ai administraţiei locale, ai organizaţiilor
neguvernamentale, precum şi lideri ai comunităţii rome.
Edilul Buzăului a precizat că Primăria are déjà o autorizație de
construcție pentru parcul din Simileasca, iar amenajarea acestui
obiectiv depinde de spațiile disponibile, existând chiar posibilitatea
exproprierii unor terenuri private în alte zone ale cartierului.
Constantin Toma s-a declarat încrezător că parcul ar putea fi
finalizat chiar în această primăvară!

