Pensionarii din Buzău vor putea circula gratuit cu autobuzele, indiferent de venit!

de Stiri Buzau Media

Toți seniorii din municipiul Buzău, indiferent de pensie, vor putea
să circule, de acum înainte, gratuit, cu autobuzul, în oraș. Decizia a
fost luată în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Municipal
Buzău, în ciuda amendamentelor propuse de reprezentanții opoziției.

Reprezentanții societății de transport în comun Transbus, precizează
că de această facilitate ar putea beneficia peste 34.500 de
pensionari, în cazul în care toți vârstnicii din oraș ar alege să se
deplaseze în municipiu cu mijloacele de transport în comun.

Consilierii din opoziție au reclamat însă că gratuitatea va crește
substantial subvenția acordată de Primărie societății Transbus și va
avea un impact financiar semnificativ pentru bugetul local. Ei au
propus ca facilitatea să fie acordată numai anumitor pensionari, care
au venituri mici.

Tabăra PSD, majoritară în Consiliul Local Municipal, a dat, însă, undă
verde proiectului, cu 13 voturi pentru și 9 abțineri. Atât
reprezentanții Trans Bus, cât și cei ai Primăriei au evitat facă vreo
precizare privind o eventuală scumpire a biletelor și abonamentelor,
în perioada următoare, în cazul buzoienilor care nu merg gratis cu
autobuzul.